Ma trezesc intr-o camera stramta si intunecata, pe o saltea ce statea pe un schelete metalic de pat. O lumina difuza se chinuie sa-mi atenueze si mai mult durerea de cap si faptul ca simteam ca ma sufoc. Cam asa mi-as dori sa te simti si tu acum. Mi-as dori sa simti ca nu ai aer sa respiri fara mine…
Nu-mi amintesc nimic, din fericire… sau poate e: din nefericire! Tot ce stiu este faptul ca exista o ea. Este vorba despre o ea.
In acelasi timp mai stiu si faptul ca o ocazie pierduta este dusa. Viata nu are buton de PAUSE sau PLAY, pentru ca noi sa decidem cand sa ne oprim si cand sa reluam jocul de-a iubirea. Pacat! Poate mi-ar fi trebuit un astfel de buton acum, mai mult ca niciodata… si asa as fi scapat din vagauna asta in care m-am trezit.
Oare de ce ma simt atat de inutil si mai ales… de unde stiu ca este vorba despre o ea si despre o iubire imposibila? Imposibila sau interzisa?
Ahh, cate intrebari al carui raspuns nu am acum. Iata-ma deci monologand retoric intre peretii acestei camere sumbre, sufocandu-ma fara tine.
Tu… cum te simti fara mine?
Pause?!
Scrisoarea mea de ADIO!
Salut, prieteni!
Ii salut si pe cei pe care i-am considerat prieteni, si-mi salut si dusmanii – fara de care viata mea ar fi fost poate mult mai anosta.
Daca ati ajuns sa cititi aceasta scrisoare inseamna ca mi-am dus planul la bun sfarsit – si sa nu va treaca prin minte ca m-am sinucis, pentru ca nu am facut asta si nici n-as face-o – si acum sunt undeva departe de cei pe care i-am facut sa sufere si departe de cei care m-au facut sa sufar. Daca cititi asta inseamna ca nu mi-au iesit socotelile bine, si am fost nevoit sa scot de sub radical, ridicand la patrat…
Nu prea am timp de speculatii acum, asa ca voi fi cat mai succint (cred), pentru a nu va plictisi.
Viata, dragii mei, nu este asa cum credeti voi, ci este de fapt asa cum v-o faceti voi. Nu mai cred in vorbe precum “ce ti-e scris”, sau “soarta”. Acestea nu exista pentru mine. Probabil ca o duc mai bine acum, sau poate trag pe branci ca sa-mi fie bine. Nu am de unde sa stiu asta, deoarece aceasta scrisoare a fost scrisa acum ceva timp si programata cu ajutorul WordPress-ului sa apara tocmai astazi, cand o cititi voi – cred ca spre sfarsitul lunii decembrie al anului 2009. Daca va ganditi ca toata chestia asta e o farsa, va inselati, si va asigur ca totul a fost premeditat si anticipat (pana la cel mai mic detaliu sper). Nu-mi place sa ma insel si sper sa n-o fac.
Acum 2-3 ani, sau poate chiar mai mult, am inceput ceva ce n-am terminat din cauza ca cineva m-a intors din drum, si dupa cum cred ca v-ati dat seama, este vorba despre o fata. Dupa cum am spus mai subtil in acest post http://nebunelul.wordpress.com/2009/10/28/if-tomorrow/ viata mea de fapt s-a impartit intotdeauna intre doua femei. Nu voi da nume, dar voi spune cateva chestii despre fiecare pentru a se sti ele.
Este vorba despre diavolita si ingerasul! Cu fiecare dintre ele a fost diferit, dar m-au marcat si am invatat cate ceva de la amandoua, insa niciodata nu le-am putut avea pe amandoua intr-una singura, ceea ce este grav. Sper ca pe viitor sa gasesc un 2 in 1. Cu una dintre ele puteam sa fiu EU pe cand cu cealalta trebuia sa fiu putin mai rezervat. Cu una dintre ele puteam sa rad pana faceam febra musculara la abdomen, insa cu cealalta nu puteam sa fac asta, iar exemplele pot continua, dar nu ar fi frumos sa divulg prea multe chestii din viata mea personala trecuta.
Asa se face ca m-am decis ca pana la urma sa-mi reiau drumul meu, iar daca va fi nevoie sa trec prin foc, prin ziduri de beton, sau sa calc pe capete pentru a obtine ceea ce vreau, o s-o fac negresit si fara pic de regrete.
Sper ca pana la finele anului sa-mi fi terminat toate proiectele incepute, in primul rand ca o promisiune ramane o promisiune, si-n al doilea rand ca de ceva timp am inceput sa nu mai las lucrurile pe care le incep sau le-am inceput, neterminate. De unele promisiuni m-am tinut, desi au fost putin mai greu de realizat si mi-a luat mai mult timp (mi-am tinut o promisiune facuta acum 3 ani, pentru ca abia acum am putut sa realizez ceea ce am promis atunci).
Cam acestea sunt cuvintele mele pentru voi, si inchei prin a va spune un amical ADIO, sperand ca intr-o zi sa ajung sa va cunosc pe toti, iar cand se va intampla asta… sa fiu mandru si sa va fac sa fiti mandri ca m-ati cunoscut sau ca ma cunoasteti.
PS: in cazul in care nu am terminat “Clanul”, va spun acum finalul serialului. Don Angelo Castillo se duce sa ia masa intr-un local, iar la iesirea din local va fi asasinat. Morala povestii este urmatoarea: nu am fi ceea ce suntem astazi, fara ceilalti sau fara ajutorul celor din jur. Cand suntem uniti suntem puternici, insa cand suntem singuri suntem vulnerabili. Aveti grija pe cine primiti in anturajul vostru, pentru ca nu toti va vor binele!
Adio, prieteni!
Al vostru, cu drag,
Daniel Anastasiu!
Si acum… odihneste-te!
Intr-adevar l-am vazut, dar nu asa cum am vrut eu, pentru ca am avut 3 zile intarziere. Astazi era deja prea tarziu pentru ceea ce-mi propusesem sa fac. Nu vroiam sa-l vad asa, si mai ales nu vroiam sa am starea asta. Cred totusi ca am fost destul de tare, in conditia in care credeam ca nu ma mai misca absolut nimic si ca orice altceva ma poate lasa rece, insa… durerea bunicii mele nu m-a putut lasa indiferent.
A fost ingrozitor, pentru ca mi-am adus aminte de prima inmormantare la care am fost, si asta se intampla acum 8-9 ani. Atunci, la fel ca si acum, am plans mai mult de durerea bunicii mele, numai ca acum a fost diferit. Am fost mai atasat de aceasta persoana si oricat de tare m-as considera si oricat de puternic m-as crede… se pare ca nu-s facut din gheatza asa cum spun unele persoane.
Slujba preotului insa ma linistit! Mai ales atunci cand a spus ca nu multe persoane mor in ziua de Paste sau de Craciun, sau in saptamana de dupa, numita si Saptamana Luminata, si m-a linistit mai ales faptul ca a spus ca in zilele astea, Portile Raiului sunt deschise pentru cei care mor, si nu trebuie sa plateasca nimic sau nu trebuie sa astepte sa le deschida Sf. Petru, pentru a intra in Rai. Un om deosebit, de 69 de ani… Un om care atunci cand a fost insultat sau i s-a facut rau, nu a raspuns tot cu rau… Un om si o persoana deosebita la care ma gandesc acum si de care mi-e dor… o persoana care nu-mi vine sa cred ca nu mai face parte din viata familiei mele…
Probabil ca ar trebui sa ma obisnuiesc cu ideea ca unele persoane vor incepe sa dispara treptat-treptat din viata mea, fie ca eu vreau sau nu… si trebuie sa recunosc ca gandul asta ma sperie. Am auzit astazi de atatea ori “Dumnezeu sa-l ierte!” incat daca o mai spun si eu o data, nu ma va afecta cu absolut nimic.
Dumnezeu sa-l ierte! A fost un om deosebit!
Dark, black Christmas!
Craciunul sau fiecare zi din viata noastra este exact asa cum ne-o facem noi. Acest post contine si fictiune si un caz real, asa ca va voi lasa pe voi sa distingeti adevarul de fictiune, si ca sa va mai dau un indiciu, va voi spune ca imi place ca posturile mele sa aibe o continuitate cu cele trecute. Voi incepe!
De doua-trei zile sunt racit cobza si nu stiu unde sau cum am reusit sa racesc atat de rau. Initial vroiam sa petrec Craciunul singur, cu vin fiert si paracetamol, poate si niste colinde de Craciun… dar ma suna Nicoleta si ma intreaba daca poate veni sa petreaca Craciunul cu mine. Mda, acea Nicoleta… cea mai buna prietena a iubitei lui J.D., cea care sta in Militari. Desi ma fastacesc putin la telefon, ii spun sa vina la mine, pana la urma nu am nimic de pierdut!
Dupa ce inchid telefonul ma loveste intrebarea de unde avea numarul meu de telefon, deoarece eu nu i l-am dat. Probabil J.D. sau prietena lui i l-au dat curioasei si asa a dat de mine. Ce importanta mai avea acum? Trebuie sa adun repede toate revistele despre computere de pe jos, si sa fac putina ordine-n camera. Parintii mei sunt plecati la bunica mea sa sarbatoreasca Craciunul…
Nici nu termin bine de aranjat prin camera, ca imi suna telefonul. Nicoleta era in taxi, in fata blocului meu. Sau cel putin asa credea ea.
Ma uit pe geam, dar nu vad niciun taxi in fata blocului, asa ca o sun. Incerc sa-mi dau seama pe unde era taximetristul, si intr-un final nimereste pe strada mea. Ii spun sa sune la interfon – si nu va asteptati sa va dau numarul apartamentului, pentru ca mi-e ca o sa faceti glume proaste si ma sunati pe la ora 2-3 dimineatza la interfon, asa cum am patit acum aproape 2 saptamani.
O intampin intr-o tinuta mai putin decenta: un trening, fular la gat, fes in cap… si cu un nas rosu, mai rau ca al lui Rudolf. Intra in casa si da sa ma pupe pe buze, dar o opresc!
“Nu! Nu vreau sa iei si tu raceala de la mine!” si apoi ma pupa pe obraz.
Ne instalam in bucatarie si stam ca boshorogii sa ne uitam la televizor.
In acelasi timp, un batran sta singur in garsoniera sa din Berceni, la 2 statii de tramvai de la P-ta Sudului. Se chinuie sa se deplaseze cu ajutorul a doua carje. Nu stiu daca ii este frig si nu stiu ce simte sau ce gandeste, mai ales dupa ce sotia lui l-a parasit acum nu foarte mult timp si a lasat in urma ei o casa pustie si un batranel care nu are cu cine sa mai vorbeasca, pentru ca nimeni nu-i raspunde. Din cand in cand familia il mai viziteaza. Surorile, nepotii… sau prietenii de familie. Probabil in Ajun si-a pus un pahar cu vin si a fumat o tigare, gandindu-se ca este primul Craciun fara ea… apoi s-a pus in pat sa doarma.
Intre timp, Nicoleta s-a gandit sa-mi faca un vin fiert si mi-a spus ca mai stie ea cateva metode pentru a scapa de raceala. Ma intreaba daca am cateva lumanari si daca am, sa le aprind. Ma duc in camera mea si aprind cateva lumanari parfumate, cu miros de brad – nu ca le-as fi simtit mirosul, pentru ca am nasul infundat – aprind si cateva betisoare parfumate (imi place mirosul JOY) si aleg playlistul cu muzica ambientala. Nico intra in camera si ramane in usa, muta. Dupa cateva secunde de tacere imi spune sa tac, sa ma asez pe pat, sa stau pe spate si sa ma relaxez. Nici nu stiam pana mai astazi cat de bune sunt compresele cu burta calda pentru raceala, dar toata agitatia aia mi-a desfundat nasul si simteam mireasma bradului in camera mea. Este un Craciun pe care cu siguranta nu-l voi uita prea curand.
Ultima lumanare aprinsa am stins-o eu la ora 7:30, dar daca stiam ca lasand acea lumanare sa arda, ii va mai acorda batranelului cateva minute de viata, atunci nu as fi stins-o si as mai fi aprins inca una si inca una samd.
Ora 8:30, batranelul se afla pe pat, nemishcat, cu ochii intre-deschisi. Echipa SMURD inca incearca sa-l resusciteze dupa ce au fost anuntati de o vecina ca acesta nu mai misca. Dupa inca 30 de minute este declarat decesul batranului, care in tinerete a fost un renumit pugilist. O viata s-a stins!
Cand eram copil, auzisem povesti despre stele cazatoare. Atunci cand o stea cade, un om a murit… si un copil s-a nascut. Asa sa fie oare?
Este dimineata si cand aud teribila veste nu-mi vine sa cred. Ma simt vinovat ca am stins acea lumanare, mai ales ca eu cred in chestii de genul asta si nici nu va pot spune ceea ce simt de fapt acum. Ce ma doare cel mai rau este faptul ca vroiam sa ii fac o vizita batranului si chiar imi anuntasem parintii ca in acest weekend voi trece pe la el, sa-l vad, sa jucam sah si sa beau un pahar cu vin alaturi de el. Nu am apucat insa sa fac asta.
O stea cade, un batranel moare… un copil se naste! Si ciclul vietii se repeta la infinit… (sau cel putin asa imi place mie sa cred)
Odihneste-te in pace, unchiule Traian!
Craciun fericit!
Un “Craciun fericit!” alaturi de familie si / sau de cei dragi voua. In special fetelor care sunt un piC RACITE! :devil:
Sarbatori fericite tuturor!
Anul asta…
Anul asta (si oftez)… cred si sper ca am invatzat multe lucruri. Sunt multe lucruri pe care nu vreau sa le mai repet, d-aia mi-am mai creat niste principii noi. Si chiar si asa, se pare ca nu ma invatz minte, iar unele greseli le repet ciclic, numai ca de fiecare data finalul e diferit. De fiecare data intorc si celalalt obraz, chiar si atunci cand nu mai am unul, si ma las palmuit de 2 ori pe aceeasi parte, in speranta ca poate va fi mai bine… dar ma mint.
O data o palma luata, nimic nu poate fi ca inainte, dar absolut nimic.
Citesc acum un sms de la unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Dydy, care suna cam asa: “Ce caine ai fost si ce maidanez ai ajuns… Noapte buna ba, ai grija de tine!” si-mi dau seama cata dreptate poate sa aiba. Persoane ca el si ca Duda ma fac insa sa continui sa traiesc viata asta de cacao.
O alta prietena, care intamplator mi-e si vecina de cartier imi spunea asa: “Dane, nu cunosc o persoana care sa aibe mai multi prieteni cati ai tu, ce naiba-ti mai trebuie?“. Si pot spune cu mandrie ca si pe aceasta persoana ma pot baza atunci cand imi va fi mai greu, desi o intamplare din trecut m-a facut sa fiu mai sceptic in privinta ei pe viitor.
Greseli si greseli, mai mari, mai mici… dar trecem peste toate, luptand. Nu pot spune ca sunt o persoana care a luptat mult, pentru ca as fi un ipocrit, dar cand a venit vorba de luptat… am folosit toate armele disponibile, fie ca a fost vorba de amici, prieteni, oameni care-mi erau datori sau familie. Am luptat cu orice pret, sperand ca totul va fi OK. [la fel cum spune si DMX in piesa pe care am tot cautat-o de ceva timp, piesa care-mi place foarte mult, numai ca am pierdut hartia pe care scrisesem melodiile care se aflau pe CD-ul facut de mine acum cativa ani buni...]
Anul asta am trecut cu bine peste problemele aparute, si nu m-am lasat culcat la pamant. Am avut prieteni care au stiut sa imi intinda o mana de ajutor atunci cand a fost cazul, chiar daca din orgoliu si poate din demnitate nu am acceptat ajutorul lor… M-am ridicat incet, scuturandu-ma de praf, ca de obicei… si am mers mai departe, cu pasi mai mici. Pesemne ca m-am grabit. Nu mai alerg cum faceam anii trecuti. Acum am doar putine scopuri, iar scopul scuza mijloacele…
Nu am reusit sa-mi cumpar masina, dar de bine – de rau, am reusit sa ma stabilizez financiar pe moment. Am un loc de munca, nu dau in cap nimanui pentru bani. Platesc impozitul si taxele catre stat, si am asigurare medicala. Ma descurc cum pot!
Pentru anul viitor “mi-am propus cearcane si burta”! [n.e. Parazitii]
Anul vostru cum a fost?
Parolat: Batalia bloggerilor!
Leapsha – ciudatenii!
Din moment ce Ale` a fost suficient de dragutza sa-mi paseze o leapsha, m-am gandit sa o onorez…
Cateva ciudatenii despre mine:
- Nu intru in casa cuiva sau undeva decat daca sunt invitat. Daca nu aud un “intra!” sau “poti intra” etc. Raman in usha pana cand aud ceva care sa ma invite. (stiati ca nici vampirii nu intra intr-o casa daca nu sunt invitati inauntru?)
- Viata mea este bazata pe principii. Desi aveam principii si inainte, multe din ele le-am incalcat, poate din curiozitate, poate din prostie… si de fiecare data mi-am demonstrat ca principiile mele sunt bune si nu ar trebui sa le incalc.
- Sunt foarte pretentios in privinta localurilor pe care le frecventez si a femeilor in compania carora sunt vazut. Localul nu trebuie sa fie nici prea scump, dar nici prea ieftin, ci trebuie sa fie potrivit pentru a ma simti bine. Compania damelor trebuie sa fie pe masura. Niciodata mai putin de doua, si niciodata mai mult de cinci.
- Femeile roshcate mi se par cele mai sexy femei, mai ales roshcatele natural, cu pistrui pe fatza. (sunt satul de atatea brunete si blonde, desi cred ca in curand o sa ma dau pe blonde…
:-” ) - Iubesc bleu-ul. Imi plac ochii albastri si / sau verzi, si mai ales ochii schimbatori. Imi place albastrul cerului. Desi stiu ca albastrul e cea mai rece culoare, asta nu inseamna ca si eu sunt o persoana rece… (am prieteni care pot confirma asta!)
- Nu pot pleca de acasa daca nu am la mine telefonul mobil, ceasul, portofelul, cheile, tigarile si bricheta.
- Nu suport sa ma injure cineva de “morti”, si implicit evit sa o fac si eu.
- Sunt convins ca nu-s buricul pamantului… (asa ca cei care spun ca-mi dau prea multa importantza, o fac pentru ca stiu ce valoare am in fatza unui anumit cerc de prieteni, care stiu sa ma precieze la adevarata valoare, nu ca voi…)
- Cel mai activ sunt noaptea, din toate punctele de vedere si cred ca asta se datoreaza faptului ca am fost nascut intre ora 21 si 22.
- Cred ca am incheiat aici… cele 10 ciudatenii sau banalitati despre mine!
Ca de Craciun?…
Doar o data pe an e Craciunul, insa pentru mine Cracinul este si va fi o zi ca oricare alta. Probabil ca voi munci, tocmai ca sa nu petrec cu familia sau o voi face pentru ca urasc Craciunul. Ieri am zis ca nu cred in Dumnezeu… si sunt curios ce mai urmeaza sa zic in zilele urmatoare pentru ca ma uimesc pe zi ce trece, la fel cum fac si cei din jurul meu…
Imi doresc insa un lucru imposibil de Craciun. Imi doresc sa gasesc sub brad ceva ce am pierdut de mult, si la fel ca anul trecut Mos Craciun ma va sari, si nu voi astepta inca un an ca sa primesc ceea ce-mi doresc. Anul asta cel putin cred ca am fost mai cuminte decat am fost anul trecut si as merita ceea ce-mi doresc… dar unele scrisori nu sunt facute pentru a fi citite, ci raman aruncate undeva pe biroul lui Mos Craciun…
Ma resemnez deci, cu speranta ca intr-o lume paralela sau intr-o viatza viitoare sa primesc ceea ce-mi doresc si ceea ce merit, dar daca am spus asta inseamna ca merit ceea ce-mi doresc, numai ca Mosul e cam batran si nu vede el prea bine ca merit fiecare secunda de fericire pe care acel cadoul mi-o poate oferi. Fiecare secunda, ceas de ceas, zi de zi, saptamana de saptamana, luna de luna, an de an… pana-ntr-o zi cand nu voi mai fi.
Craciun fericit si tie, Moshule! Acum astept sa ma viziteze si celelalte doua fantome, exact ca-n celebra poveste a lui Charles Dickens, caci cea a trecutului tocmai ce a plecat…
Miros de Craciun!
Va salut de pe varf de munte! Mai exact de la Clabucet, unde pot spune ca vremea este exceptionala!
M-am dat cu placa si am cazut de cateva ori destul de urat, incat ma doare fundul si mana stanga de mor!
Sitm insa mirosul Craciunului! Ne-am imprietenit mai multi p-aici, iar sarcina mea de astazi seara este sa fac eu vinul fiert.
Am pus vinul la fiert. Nu va spun reteta mea, pentru ca sunt sigur ca o veti fura. Cert este ca pun scortisoara, altfel ce farmec ar mai avea?
Hai ca poate va spun reteta mea. Pun o lingura de zahar la 2 cani de 250 ml, pun boabe de piper, cuishoare si scortisoara (baton)! Las sa fiarba cateva minute bune, dupa care adaug mar si / sau portocala. Mai pun putina scortisoara pisata deasupra si este tocmai bun de servit. In functie de taria vinului, te faci praf mai ushor sau mai greu.
Mirosul de portocale imi va aduce aminte intotdeauna de Craciun.
Zapada, vin fiert, scortisoara, portocale si mirosul bradului… Asta e mirosul Craciunului!
Craciun fericit tuturor!
Comentarii recente